Persoanele cu dizabilități se vor putea bucura de concertele Rita Ora, Passenger și Zdob și Zdub din cadrul ediției din acest an „Celebrarea orașului”. Centrul de Proiecte, organizatorul evenimentului, continuă și în 2024 toate demersurile începute în anul trecut, când toate evenimentele produse și organizate în cadrul Programului Timișoara 2023 au fost accesibilizate.
Lavinia Chițu și Denis Blidariu, doi dintre cei mai cunoscuți interpreți în limba semnelor române, vor interpreta pentru persoanele cu deficiențe de auz, sâmbătă, 17 august 2024, cele trei concerte de pe scena principală, din Parcul Civic, susținute de Rita Ora, Passenger și Zdob și Zdub.
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Asociația Supereroi printre noi, Ceva de Spus și Un Loc, va depune toate eforturile pentru ca ediția din acest an a evenimentului „Celebrarea orașului” să fie un eveniment incluziv. În acest sens, au fost luate următoarele măsuri pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități: :
- În cadrul evenimentului va fi amplasată o platformă, dotată cu bară de sprijin și rampă, dedicată exclusiv persoanelor care folosesc scaune rulante, pentru asigurarea unei bune vizibilități a acestora spre scena principală.
- Evenimentele din cadrul programului „Celebrarea orașului”, publicate pe site-ul celebrare-timisoara.ro au incluse informații despre gradul de accesibilizare a acestora.
- Persoanele neurodiverse și cu deficiențe senzoriale vor beneficia de chituri speciale: căști antifonice și materiale cu rol de calmare.
- În cadrul perimetrului evenimentului din Parcul Civic, va fi amenajat un cort cu spațiu de odihnă, deschis pentru persoanele neurodiverse și cu diferite tipuri de dizabilități, dar și pentru alte categorii vulnerabile (copii mici, mame, vârstnici), deservit de un număr suficient de voluntari.
- Va fi pusă la dispoziția publicului neurodivers si cu dizabilități o broșură, în format PDF, scrisă în limbaj simplificat si care va conține toate recomandările de evenimente accesibile și incluzive din cadrul „Celebrarea orașului”.
- Publicul cu dizabilități fizice va beneficia de transport adaptat de la domiciliu către Parcul Civic. Doritorii vor putea solicita această facilitate, prin mesaj audio sau scris, la numărul de telefon 0724 114 414.
În cadrul „Timișoara 2023 la nesfârșit” (7-10 decembrie), evenimentul care a marcat simbolic încheierea anului Capitalei Europene a Culturii, Lavinia Chițu și Denis Blidariu, au interpretat concertele din Piața Unirii în limba semnelor române. Cei doi au urcat pe scenă alături de Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia și EMAA, au tradus versurile și au redat ritmul muzicii, astfel încât persoanele cu deficiențe de auz să se poată bucura de un spectacol memorabil care a trecut orice barieră.
„Deschiderea Timișoara 2023” și „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” au fost și ele două sărbători incluzive. S-au luat multiple măsuri care să crească gradul de accesibilitate al spațiilor și evenimentelor din program. În cadrul celor două evenimente mai multe spații au fost amenajate pentru a fi accesibile persoanelor cu dizabilități: rampe mobile, toalete adaptate, trasee fără bariere la anumite expoziții, filme sau concerte.
La ceremonia oficială de „Deschidere” a fost amenajat un podium metalic dotat cu bare de sprijin și o rampă care facilitează vizibilitatea scenei pentru persoanele care folosesc fotoliu rulant precum și un spațiu de siguranță pentru persoane cu alte tipuri de dizabilități. Iar, în premieră la Timișoara, persoanele cu deficiențe de auz din public au beneficiat de interpretarea artistică a concertelor din Piața Unirii de către Lavinia Chițu, una dintre puținele interprete de concert în limba semnelor române.
„Celebrarea orașului”, parte din moștenirea Programului Timișoara 2023, este un eveniment finanțat de Municipiul Timișoara, coordonat și organizat de Centrul de Proiecte. Ediția din acest an va avea loc în perioada 16-18 august și va aduce împreună în Timișoara, creatori și producători de evenimente, care vor arăta, încă o dată, potențialul uriaș pe care orașul îl are. Conceptul evenimentului cuprinde peste 100 de evenimente culturale, sportive și comunitare, gândite pentru toate vârstele. În premieră absolută pentru evenimentele organizate la noi, locurile principale care găzduiesc sărbătoarea vor fi Parcul Civic și Bulevardul I. C. Brătianu, două zone din inima orașului care au o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați.