Vrei să înțelegi mai bine una dintre cele mai importante expoziții din această perioadă, de la Timișoara?

Pe 17 august ai parte de un tur ghidat al expoziției Marius Bercea: This Side of Paradise, oferit de curatorul Diana Marincu, alături de mediatorul cultural Ioana Bartha. 

Expoziția – cea mai mare a artistului până acum – prezintă diferite aspecte din societate, făcând o retrospectivă a perioadei de după Revoluția din 1989.   

Vei găsi 40 de picturi și desene vibrante, iar cadrul organizat de vizitare îți va oferi oportunitatea de a le aprofunda mai bine contextul și viziunea din spatele procesului artistic de creație.