Invităm publicul și 3 artiști să să-și prezinte portofoliile și să vorbească despre demersul lor creativ. De la cercetare și schițe, până la forma finală a operelor, publicul poate urmări metodele și reflecțiile fiecărui artist, poate pune întrebări și poate descoperi poveștile din spatele proceselor artistice.
LAPSUS este o organizație culturală din Timișoara, dedicată promovării artei și filosofiei, care sprijină artiști emergenți, filosofi practicieni și profesioniști culturali tineri. LAPSUS susține producția culturală, facilitează conexiuni între operatori și public, creează cadre pentru transfer intergenerațional de cunoștințe, formând viitori profesioniști și contribuind la o scenă culturală funcțională pe termen lung.
Astăzi, organizația funcționează ca o rețea dinamică de profesioniști cu diferite formări – artiști, curatori, educatori, filosofi practicieni, arhitecți și designeri. Împreună cu un consorțiu de parteneri, ne concentrăm toată experiența în galeria Bastion 1 din Timișoara, pe care o programăm din aprilie 2025.
habitat B1 este o structură de sprijin reciproc și cooperare, urmărind crearea unui loc de întâlnire cu arta vizuală, filosofia practică, arta performativă în formate deschise publicului, accesibile și orientate spre dialog și dezvoltare comunitară. Scopul este de a extinde spectrul practicilor creative, mizând pe multidisciplinaritate, co-creație cu publicul și mentorat pentru profesioniști culturali emergenți.