Pe 3 august, de la ora 18:30, în programul Ziua Timișoarei, vă invităm la un atelier de scriere creativă pentru adulți, care îmbină explorarea orașului cu exerciții de scriere. Activitatea începe cu o plimbare tematică prin cartierul Fabric și continuă în Parcul Regina Maria, unde participanții vor fi ghidați de scriitoarea Claudia Tănăsescu să transforme observațiile, amintirile și detaliile descoperite pe traseu în texte proprii. Atelierul este gratuit și se adresează tuturor celor interesați, indiferent de experiența în scriere. Evenimentul face parte din proiectul Timișoara All Around, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
SC Obiectiv Creativ SRL are ca scop principal derularea de servicii și activități culturale și educaționale în Timișoara, cum sunt: expoziții de fotografie, producție și lansare de carte, ateliere de scriere creativă și promovare a lecturii, workshopuri de fotografie și descoperire a orașului prin fotografie, activitate editorială, tururi ghidate în toate cartierele istorice ale Timișoarei pentru adulți și copii.