Andra Andriucă este o artistă din Iași care, inspirată de oameni, de natură și de agitația vieții și a gândului, pune în versuri și acorduri povești pentru suflet. Alături de voce și chitară, proiectul a crescut într-un band care conturează piesele cu un sound indie, pop-rock și câteva note alternative.

Anul 2024 a adus la lumină primul său album, „Liniștea nu se împarte”, album ce întregește parcursul Andrei prin cântec încă de la începuturi. Anul 2025 a început tot cu mult cântec, iar în luna februarie Andra a lansat un nou single, „Am fluturi prinși în labirint”, pe care l-a purtat într-un turneu de lansare prin toată țara și care vorbește despre despre toate luptele cu noi înșine pentru care ne zbatem să le descoasem singuri, fiind una dintre cele mai personale și vulnerabile piese scrise până acum.