Între 16 și 18 august „Celebrarea orașului” reunește creatori și organizatori de evenimente în Timișoara într-o manifestare de amploare ce va evidenția unicitatea comunității Timișoara 2023 și potențialul considerabil al orașului de pe Bega în a găzdui evenimente majore.

Programul ediției din acest an oferă publicului peste 100 de evenimente culturale, sportive și comunitare, adresate tuturor vârstelor.

Dacă în 2023 evenimentului s-a desfășurat în Uszoda – Parcul Central și alte peste 60 de locații de evenimente din Timișoara, situate pe malurile canalului Bega, în amonte și în aval, în acest an „Celebrarea orașului” va activa, în premieră absolută pentru evenimentele din Timișoara, o locație centrală, cu o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați: Parcul Civic și Bulevardul I. C. Brătianu. Râul Bega și toate spațiile care vor găzdui evenimente, în amonte și în aval, vor crea un traseu de explorare și (re)descoperire a orașului, de-a lungul apei care unește comunitatea.

„Celebrarea orașului”, parte a moștenirii Programului Timișoara 2023, este un eveniment-platformă finanțat de Municipiul Timișoara, coordonat și organizat de Centrul de Proiecte. Prima ediție a evenimentului „Celebrarea orașului” a avut loc în cadrul Programului Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii și a adus împreună peste 80.000 de spectatori la cele peste 100 de evenimente din program.