Acreditări de presă
Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration transformă orașul într-o scenă deschisă, cu peste 100 de evenimente gratuite organizate în mai mult de 30 de locații. Ediția din acest an se desfășoară sub mesajul „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi.”, celebrând diversitatea comunităților, a expresiilor artistice și a modurilor în care poate fi trăită Timișoara.
Programul are ca punct central Parcul Civic și Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, unde vor avea loc concertele și principalele evenimente ale ediției. În premieră la Timișoara, pe scena principală vor concerta Beth Hart și The Script, alături de Marija Šerifović, Irina Rimes, Satoshi, Dora Gaitanovici, Alexandra Căpitănescu, JazzyBIT și alți artiști invitați. Componenta sportivă se desfășoară în Zona Uszoda și pe Splaiul Vasile Pârvan, iar restul programului se extinde în peste 30 de spații culturale și comunitare din oraș.
Dacă doriți să reflectați evenimentul în calitate de reprezentant al unei instituții media, jurnalist independent sau creator de conținut, vă invităm să solicitați o acreditare completând formularul de mai jos până în 28 iulie 2026, ora 17:00. După analizarea solicitării, veți primi răspunsul prin e-mail, iar acreditarea va putea fi ridicată înainte de începerea evenimentului, conform informațiilor comunicate de organizatori.
Pe durata evenimentului, reprezentanții mass-media acreditați vor avea acces la facilitățile dedicate presei, inclusiv la Centrul de Presă, amenajat la Cinema Studio.