În fiecare an, pe 3 august, sărbătorim Ziua Timișoarei – o zi cu profundă încărcătură istorică și simbolică pentru oraș. Data marchează intrarea trupelor românești în Timișoara, în 1919, și instaurarea primei administrații românești, după negocieri internaționale intense și într-un context geopolitic complex, în urma destrămării Imperiului Austro-Ungar. Cu sprijinul Franței, al Marii Britanii și al Statelor Unite, Banatul istoric a fost împărțit, iar două treimi au revenit României, moment consfințit oficial pe 3 august 1919. Astăzi, la 106 ani de atunci, Timișoara își celebrează trecutul și își îndreaptă privirea spre viitor.
Evenimentele oficiale din 3 august încep cu depunerea de coroane la monumentul Generalului Virgil Economu (ora 9:00, Piața Petru Maior), continuă cu un ceremonial militar-religios în Piața Unirii (ora 12:30), iar seara, la ora 18:00, are loc Ședința festivă a Consiliului Local, la Sala Capitol – un moment solemn, deschis tuturor celor care simt că fac parte din povestea acestui oraș.
Vă invităm să ne aducem aminte, să onorăm și să celebrăm împreună tot ceea ce înseamnă Timișoara.