Selfmademusic este un act de muzică electronică avant-garde cu influențe trip-hop și vaporwave, creat de Mihai-Eugen Sălăjan. Producător și performer de muzică electronică, regizor și artist multimedia, Mihai-Eugen a activat la evenimente precum TMbase, AVmotional, Electric Castle, Street Delivery în București și Casa Poporului.

Colaborările sale includ nume sonore: Makunouchi Bento, DSLX, Alex Halka și, recent, Psihodrom. Pe lângă cariera sa muzicală, Mihai-Eugen activează de 20 de ani ca artist multimedia, creând diverse instalații de sunet și artă interactivă. Este, de asemenea, un colaborator frecvent și membru al Kinema Ikon. Împreună cu grupul de artă experimentală Biserika, a expus în sala principală a Palatului Știrbey în cadrul Nopții Galeriilor din 2012.

Performance-ul este organizat sub egida Muzicon – platformă de promovare și sprijin pentru artiștii ce activează pe scena muzicii alternative din Timișoara și nu numai.