Narratives of Hope este prima dezbatere dedicată comunității din cadrul proiectului Sunlight Over Borders. Având ca subiect central poveștile de reziliență și reconstruire, inițiativa își propune să dezvolte un spațiu sigur pentru dialog și colaborare, și încurajează o implicare cât mai numeroasă a comunității.

Conceput ca o co-producție în domeniul artelor performative, Sunlight Over Borders este construit pe principiul întâlnirii practicilor teatrale din România și Ucraina. Inițiativa promovează colaborarea pentru a explora impactul războiului asupra comunităților și viitorului nostru comun. Prin arta performativă se creează un context pentru reflecție asupra temelor actuale de război și reziliență.

Subiecte propuse:

  • Narațiuni de reziliență și speranță: povești personale despre supraviețuire și reconstruire;
  • Educație și implicare comunitară: proiecte de teatru comunitar care promovează participarea locală și împărtășirea de povești și experiențe;

Înscrie-te și fii parte dintr-un proces comun de reflecție și sprijin!

Proiectul Sunlight Over Borders este implementat de Fundatia Culturala Artmedia și FAINA UA cu sprijinul fundației IZOLYATSIA, Trans Europe Halles și Malý Berlín și cofinanțat de programul ZMINA: Rebuilding, creat cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul unui apel dedicat pentru propuneri de sprijinire a persoanelor strămutate ucrainene și a sectoarelor culturale și creative din Ucraina.